Ploaia

Se spune că picăturile de ploaie sunt

lacrimile ochilor cerești.

Ca și cum cineva, privind de acolo,

plânge liniștit, privindu-ne.

Este o conexiune între cer și pământ

legătura noastră cu universul

o manifestare a divinității,

un simbol al purificării și reînnoirii.

Când ploaia va bate la fereastra ta,

să asculți povestea pe care o spune

și să te lași purtat de ritmul ei liric.

###

Rămâi tu însuți în orice situație, să nu-ți trădezi ideile și principiile.

„Jonathan este acel foc viu care arde în noi toți, care trăiește numai pentru acele momente când atingem perfecțiunea” – Richard Bach

Trebuie să realizezi că un pescăruș este făcut după imaginea Marelui Pescăruș, este o idee infinită de libertate, fără nici o limită, iar corpul tău, de la un vârf al aripii la celălalt, nu este altceva decât o bucată de gândire.” „Singura lege adevărată este cea care duce la libertate”, a spus Jonathan. „Nu există altă lege„.

– „Și crezi că ar fi bine să zburăm ca tine?” se ridică o voce. „Ești ieșit din comun și ai daruri divine, nu ești o pasăre de companie pentru noi!”Rupeți lanțurile care întemnițează gândul și trupul vostru va fi, de asemenea, liber.  Jonathan

Valurile sufletului

Există cel puţin un colţ al acestui univers pe care-l poţi, cu siguranţă, face mai bun; acel colţ eşti tu.” — E undeva sufletul, unde n-ajung nici ploi, nici vânt, doar noi când ne rănim adânc, acolo fiecare află adevărul. E locul tainic al visurilor noastre în care ne retragem din când în când. Locul unde de atâtea ori ai murit şi ai renăscut.

Ţi-am scris numele pe fiecare piatră
Care mi-a rănit tălpile goale
Şi strigătul lor mi-a urmărit anii!
Ţi-am scris numele în scoarţa fiecărui copac
Ce mi-a umbrit visurile
Şi blestemul lor mi-a urmărit dragostea.
Ţi-am îngropat numele în adâncurile cerului
Pentru a-l avea mereu deasupra mea.
Suprema judecată
Şi răzbunarea albastrului mi-a urmărit visurile.
Numele tau – Gerge Sovu